Drumuri Verzi
Drumul Mostenirii MM
Drumul Calcarului
Contact
Adrese Utile
Finantatori
STIRI
 
Environmental Partnership Foundation

 

Percepută ca zonă monoindustrială în special de către investitori, Rosia Montană reprezintă, de fapt, o regiune cu renumite vestigii arheologice, traditii si obiceiuri care fac parte din identitatea locului la fel de mult ca mineritul. Mineritul a creat, pe de altă parte, un sistem de obiecte, obiceiuri si traditii care pot fi exploatate la nivel turistic. Prin implementarea primei faze a proiectului se va demonstra că Rosia Montană nu este o zonă monoindustrială si potentialul de dezvoltare alternativă mineritului există si trebuie exploatat. Locuitorii vor fi încurajati să recunoască si să valorifice traditiile locului prin mici initiative economice. Stagnarea datorată prezentei investitorilor canadieni în regiune va înceta printr-un prim pas efectiv spre o dezvoltare durabilă.

Scopul proiectului îl reprezintă crearea unui cadru favorabil dezvoltării durabile alternative mineritului în Rosia Montană prin integrarea zonei în rândul celor care beneficiază de initiativele "Drumurilor verzi".

Obiectivele proiectului:
1. Identificarea obiceiurilor traditionale legate de minerit si a altor aspecte care tin de identitatea locală în Rosia Montană si satele înconjuratoare.
2. Promovarea acestora ca valori ale zonei prin intermediul unui "Drum al aurului".
3. Implicarea locuitorilor din Rosia Montană în activităti care pot aduce venituri alternative.

Identificarea obiectivelor care vor intra în "Drumul aurului" si trasarea efectivă a circuitelor turistice reprezintă o primă fază a proiectului, care oferă localnicilor dovada că alternativa durabilă există si poate fi aplicată chiar de către ei. Rosia Montană reprezintă o zonă deosebit de bogată cultural, astfel încât viabilitatea proiectului se sustine prin însăsi existenta unor obiective care fac parte din identitatea locală prin valenta lor istorică, economică si socială. Traditia mineritului există la Rosia Montană de pe vremea dacilor, vestigiile arheologice demonstrând-o.

Continuitatea proiectului va fi realizată prin implementarea fazei a doua a proiectului care se bazează pe diseminarea informatiilor despre "Drumul aurului" către potentialii turisti si colaborarea cu agentii de turism pentru realizarea unor circuite specifice pentru diferite categorii de turisti. Circuitele vor fi realizate cu ajutorul localnicilor. Începând din septembrie 2005, se va concretiza initiativa Alburnus Maior de încurajare a localnicilor să-si deschidă pensiuni agroturistice si alte afaceri alternative mineritului. Acestea vor putea fi incluse în "Drumul aurului", contribuind la dezvoltarea semnificativă a acestuia. O fază ulterioară proiectului va fi derularea procedurii de aprobare a traseului turistic care uneste obiectivele din "Drumul Aurului", si realizarea marcajelor turistice aferente.

Drumul Aurului - pagina de web: www.drumulaurului.ro
Proiect derulat de Asociatia Ecologistã "Floarea de Colt"
în parteneriat cu "Alburnus Maior" Association si "Salvati Rosia Montana" Association
cu finantare de la Fundatia pentru Parteneriat.
 
Created by FMB in 2005 (c)